Aurel Miheleş: “Urmaşul lui Aristofan e Caragiale”

De vorbă cu regizorul Aurel Miheleş despre cuplul de aur al cinematografiei anilor ’50 – Grigore Vasiliu-Birlic şi Alexandru Giugaru – şi despre cum s-a făcut film în România, sub comunism

Fiul unui miner de la Roşia Montană, regizorul Aurel Miheleş (n. 1925) a intrat în istoria cinematografiei româneşti cu “trilogia Caragiale” – “Două lozuri” (1957), “D-ale Carnavalului” (1958) şi “Telegrame” (1959) -, realizată alături de prietenul său de o viaţă, Gheorghe Nagy. Colaborarea, pentru aceste filme, cu Grigore Vasiliu-Birlic şi Alexandru Giugaru avea să-i aducă, în 1960, o nominalizare la Marele Premiu Palme D’Or de la Cannes, în 1960. Povestea vieţii lui Aurel Miheleş este una captivantă, demnă de… o montare cinematografică. Astăzi, octogenarul regizor român trăieşte “supendat” între Bucureşti şi Hollywood. În camera sa din Statele Unite – decorată cu afişele filmelor sale şi cu portretele actorilor care i-au fost alături în lunga lui “epopee” de artist – pritoceşte scenarii de film. Filme pe care, ştie, nu le va mai face niciodată, dar care există, in nuce, în sufletul şi în mintea sa… Într-o toamnă arămie, într-un cartier din Bucureşti presărat cu amintiri (dulci-amare), am avut privilegiul de a-l avea ca… distins şi destins interlocutor. Continue reading