Radu Campeanu: “Am fost lideri in Balcani zeci de ani acum nici macar atat nu suntem”

Radu Campeanu s-a nascut la 22 februarie 1922 la Bucuresti. Inaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial a fost lider al tineretului liberal. A urmat studii juridice si economice la Universitatea Bucuresti. A participat la manifestatiile anti-comuniste din februarie 1945, a fost arestat in 1947 si inchis in temnitele comuniste pana in 1956. Dupa emigrare, in 1973, a devenit activ in randurile exilului romanesc din Franta. A candidat la alegerile prezidentiale din mai 1990, situandu-se al doilea, dupa Ion Iliescu.

Domnule Radu Campeanu, am citit foarte multe lucruri despre dumneavoastra. Foarte putine insa vorbesc despre inceputurile dumneavoastra, despre copilaria dumneavoastra, despre momentul acela frumos, in care politica inca nu este aliatul sau dusmanul nostru.

E adevarat, insa pentru mine politica a devenit un dat destul de devreme. Eram student, chiar in anul I. M-am inscris sa fac o lucrare la Drept constitutional la profesorul Gruia (dreptul constitutional a fost si marea mea pasiune). Gruia a apreciat-o si m-a facut sa o prezint in fata studentilor, a colegilor mei. Acela a fost, de fapt, si punctul de pornire a Organizatiei Tineretului Universitar National Liberal, al carui presedinte am fost pe urma. Ei, dupa aceea am fost presedintele comitetului care a organizat manifestatia de la 8 noiembrie 1945, o manifestatie nu atat pro-monarhista, cat o manifestatie a libertatii nationale inpotriva regimului care incepea sa se organizeze, pus de sovietici.

Cum era viata de organizatie, in Partidul Liberal? Si va rog sa va referiti mai ales la starea de emulatie a tineretului de atunci. ..

Da. Am avut ocazia ca tanar, foarte tanar fiind, nu stiu daca acuma mai exista obiceiul asta, sa pot sa vorbesc cu Dinu Bratianu, care era presedintele partidului, un om de mare prestigiu, nu va mai spun de Bebe Bratianu, care era secretarul general al partidului, cu care vorbeam in mod curent. Dovada, la 8 noimebrie 1945, facuseram adunare – se adunasera niste oameni in piata unde era sediul partidului, ca sa plecam pe la zece, zece jumatate in Piata Palatului. Si, la un moment dat, primeste un telefon Bebe Bratianu de la Teoharie Georgescu, care era ministrul de Interne pe vremea aceea, prin care ii spune ca ii interzice manifestatia. Ma cheama si imi spune ce se intampla. Si eu ii raspund cu obraznicia tanarului: “Domnule, noi am luat hotararea asta. Mergem! Facem manifestatia!’ Si el imi spune: “Bine, mai, daca ati hotarat lucrul asta, ramane hotarat.’ Astea erau relatiile pe care le aveau seniorii cu noi. Am iesit in strada, ne-am asezat in randuri de cate cincisprezece, cu stegulete in mana, si am plecat in coloana – e drept, eram foarte multi si toti tineri -, pe strada Rosseti, pana pe bulevardul Bratianu; dupa aia am luat-o la stanga pe bulevardul Bratianu si acolo coloana asta a creat o simpatie printre oamenii care erau acolo, si se opreau tramvaiele pe bulevard, si era lume care cobora si venea cu noi, se atasau la coloana aia enorma, in asa fel incat capatul coloanei, unde eram si eu, in primul rand, era la Universitate, iar coada coloanei ajunsese pe la cinematograful Scala. Am luat-o la dreapta; trebuia sa ajungem in Calea Victoriei. Acolo a fost primul moment de cumpana, pentru ca era un sir de politisti, care au indreptat armele catre noi, cum veneam. Dar nu au tras in noi. Probabil ca s-au ferit cand au vazut cateva mii de tineri. Ce s-or fi gandit: “Impusc doi-trei in fata, dar vin miile din spate si ne fac praf’. Asa ca am trecut pe Calea Victoriei si, la Telefoane, s-a produs din nou un fenomen foarte interesant. Au iesit salariatii si salariatele de la Telefoane; aveau o uniforma verde inchis. Si au venit si ei cu noi, pana in Piata Palatului. Ajunsesem sa fim, in Piata Palatului, zeci de mii. Au incercat si taranistii sa organizeze o manifestatie, dar nu au organizat-o bine. Veneau cativa de la sediul lor, dar erau neimportanti. Eu m-am urcat pe gardul Palatului si am vorbit. Si, la un moment dat, imi face un semn unul de la partid. Venise trimis de Bebe Bratianu sa ne anunte pe toti ca au venit trupe din Tudor Vladimirescu, o divizie facuta in Rusia, din prizonieri, ca sa ne dizolve pe toti. Am mai vorbit eu putin acolo, pe gard, agatat, si dupa aceea am facut o hora mare, cu totii. Au venit cu trupele, e adevarat, dar nu a tras nimeni. Nu a fost o violenta, din asta, mare. Ne-am facut manifestatia si ne-am intors apoi linistiti la sediul partidului.

Dar a existat un impact de moment? Cum au reactionat marii politicieni ai vremii? Cum a reactionat regele?

Cu multa placere, din cat mi-am dat eu seama. Am fost o data cu el si in balcon, sa vorbim acolo. Multi au apreciat foarte mult manifestatia noastra, mai ales dintre politicienii mai in varsta. Curajul nostru, dar si faptul ca s-a petrecut asa cum s-a petrecut si nu au putut sa o impiedice.

Asta pentru ca ati fost determinati, motivati. 

Da. Determinarea este un lucru important. Eram toti tineri. Exista multa vointa de a face lucrurl asta. Un entuziasm curat, un entuziasm frumos.

Aveati modele de personalitati politice, care va insuflau acest curaj?

Da. Aveam un respect pentru oamenii politici in varsta pe vremea aia, nu insultam politicienii, cum se face astazi intr-un mod mai mult decat dezagreabil si dezonorant pentru tara romaneasca. Aveam o pretuire pentru vechii oameni politici din Romania, care fusesera cei care creasera Romania moderna.

Modelele dumneavoastra personale care au fost?

Nu pot sa zic modele. Dar o persoana care m-a impresionat foarte mult a fost Take Ionescu. Era un mare vorbitor, un mare orator. Ca sa nu mai spun ca atunci cand am fost in Frata, in exil, am vazut niste fotografii, pe la muzeu, pe la Luvru, cu Take Ionescu stand de vorba cu Aristide Briand. Dar ii vedeam cum vorbeau asa, de la egal la egal. Take Ionescu era un om cultivat. Unii dintre politicienii de azi, din pacate, ne fac de ras. Ma duc deseori la Paris, ca mai am familie acolo, si sunt multi care ma cunosc. Si cateodata ma mai intreaba: “Domnule, e adevarat ca presedintele dumneavoastra e asa de prost-crescut?’ Eu ce sa zic? “Exagereaza presa’, le zic. Dar parerea generala, care caracterizeaza politica romana, astazi, nu e buna, nu e pozitiva, nu e frumoasa, ca inainte. Din pacate, asta e realitatea.

Detasamentul 14 de pedeapsa

Vorbeati despre tinerii aceia. Curajul lor era sa-i coste viata, in 1947-1948. ..

Pot sa va spun ca, in general, generatia tanara de atunci era o generatie de oameni foarte curajosi, care nici macar nu-si putea inchipui ce insemna represiunea comunista care avea sa fie dupa. Nu ne inchipuiam asa ceva. De aceea, sa fiu cinstit, acum, cand citesc ce scriu anumite persoane care incearca sa apere regimul Ceausescu, mi se pare complet absurd. Ceea ce e important nu e ca mizeria pe care o traim acum era mai mare ca pe vremea aia, ci ca atunci teroarea era incredibil de mare. Eu am fost inchis. M-au dus la Craiova; m-au legat cand m-au luat de acasa si m-au dus, intr-o masina, direct in trenul pentru Craiova. M-au bagat in puscarie, intr-o celula. Era in 1947, spre sfarsitul anului. Si acolo nu puteam vorbi intre noi, dar simteam ce se intampla. Se umpluse celularul. Si era o puscarie enorma, cu trei etaje. Era o teroare nemaipomenita. Te baga la puscarie fara sa-ti dea nici o explicatie. Tinerii erau foarte multi in inchisoare, ne gasiseram toti la Craiova. Pe urma ne-au dus la Canal. Am fost la Midia. Am fost si eu membru fondator – asa radeam noi, in “Detasamentul 14, de pedeapsa’ de la Midia. Eram cu Serban Ghica si era si Coposu.

De ce “de pedeapsa’? Cu ce erati mai vinovati decat ceilalti?

Pai, nu eram. Nu aveam scrisori, nu aveam “vorbitor’; aveam numai disciplina asta ingrozitoare de munca, toata ziua. Era severitate mare. Midia a fost, dintre lagarele de pe malul marii, cel mai dur lagar. Si de aia ii zicea “detasament de pedeapsa’. Ne punea la lucru tot timpul. Cred ca era in 1949-1951… Nu eram “mai vinovat’. Dar fiecare aveam vina noastra, dosarele noastre. Dosarul meu exista, am vazut o parte din el, la CNSAS.

Imi imaginez aceasta ruptura completa pe care ati trait-o. Veneati dintr-o societate evoluata, de tip capitalist, in care tinerii erau elite, intr-un moment istoric si cultural extreme de favorabile pentru inteligenta romaneasca, in sensul ca in vremea aceea Eliade inca nu plecase din tara, exista un grup Criterion, existau Fundatiile Regale, exista o multime de intelectuali de foarte mare valoare, care inca nu emigrasera… Si, brusc, lucrurile sau schimbat, au luat o alta turnura istorica. Istoria s-a prabusit peste dumneavoastra. Cum ati perceput momentul acela? Ce ati asteptat? Un miracol dumnezeiesc? Sa vina americanii? Mintea dumneavoastra putea sa cuprinda aceasta schimbare brusca?

Noi nu ne-am imaginat ce nenorocire poate sa vina peste noi. Am fost cu totii impotriva, sigur, dar nu ne-am imaginat ca o sa fie chiar atat de greu, de rau. Si, e drept, am crezut ca americanii vor interveni. Am gresit, pentru ca nu a intervenit nimeni… Dar am crezut ca se va intampla asta.

Ce v-a facut sa credeti? Fusesera niste semne?

Nu. Nu era niciun semn. Erau niste declaratii care se faceau, prin care consideram ca Statele Unite sunt o mare putere in lume. Si nu ne dadeam seama, inca, de puterea bolsevica… Simteam toti ca e un pericol prezenta Uniunii Sovietice, dar nu ne dadeam seama de gravitatea si de uratenia sistemului astuia. Inca nu. Doar dupa ce am trait tot ce am trait am inteles cat de grav ne inselasem in asteptarile noastre…

Dumneavoastra ati fost anti-comunist, prin doctrina, inainte de a veni comunismul sau ati devenit anti-comunist in momentul in care ati suferit din cauza comunismului?

Am fost anti-comunist dinainte si pot sa va spun, mai mult decat atat, ca in momentul in care m-au arestat si m-au anchetat la Ministerul de Interne, ma faceau “plosnita mosiereasca’. Eram baiatul tatalui meu, care avea o avere mare langa Targoviste. Bunicul meu fusese general in armata romana, isi facuse studiile la Paris si plecase voluntar, de la Paris, ca sa participe la razboiul din 1877. Adica aveam cu totul alta educatie. Si erau multi ca mine.

Despre mama dumneavoastra spuneti ca ea v-a salvat. Rugaciunile ei v-au salvat….

Da, rugaciunile ei m-au salvat, in inchisoare. Mi-am dat seama de asta in celula. Erau moment foarte grele in celula, dupa cateva luni de izolare, de mancat prost…, de foame. Dar rugaciunile ei m-au tinut…

Ati ajuns apoi la Paris printr-o intamplare favorabila… S-a vorbit despre faptul ca ati fost “cumparat’…

Da. S-a platit o suma ca sa pot pleca. Era un om, un evreu roman, la Londra, care facea astfel de “cumparaturi’. Platea statului bani pentru romanii care voiau sa plece. Statul avea nevoie de valuta si atunci s-a ajuns la aceste compromisuri.

Acelasi lucru s-a intamplat inainte cu Henri Coanda, care a salvat 57 de romani, cedandu-si drepturile pentru brevetele lui statului roman. Si nu erau doar membri marcanti ai elitelor, cei pe care i-a salvat, ci si oameni simpli, care voiau sa emigreze….

Da. S-au platit niste bani. Nu mai tin minte cum il chema pe omul acela, dar era cunoscut pentru asta. Asa, mi-am facut o familie. M-am casatorit, am un baiat care traieste acum la Paris, e om de 50 de ani, la randul lui are trei fete. La Paris am trait o viata foarte buna, trebuie sa recunosc. Am muncit, am avut norocul sa cunoscu bine limba franceza de cand eram copil, ceea ce m-a ajutat foarte bine la Paris. M-am angajat, am muncit, fara discutie, am castigat normal. M-am casatorit cu o romanca, cineva care a venit din tara.

A venit anume pentru dumneavoastra sau a fost o intamplare?

A venit pentru mine. De prima sotie m-am despartit si m-am casatorit din nou cu a doua sotie pe care am stimat-o si am adorat-o, dar care s-a prapadit acum 7 ani, din nefericire pentru mine. Ea a venit la Paris si casatoria am facut-o la Paris, la biserica ortodoxa de acolo.

Activitatea dumneavoastra la Paris ne este cunoscuta si din perspectiva faptului ca ati organizat o rezistenta romaneasca, acolo.

De la inceput am fost preocupat, si aveam multi prieteni romani la Paris, de a face o actiune constanta impotriva regimului lui Ceausescu si impotriva nedreptatilor ce se produceau in tara. Din aceasta cauza am preluat si o revista romaneasca de acolo, Buletinul de informatie a romanilor in exil. Am devenit directorul si proprietarul ei. M-a ajutat foarte mult sotia mea. Si acolo erau foarte multe informatii care veneau din tara. In afara de asta, am facut un consilu national roman acolo si am creat Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania. Adica, am facut tot felul de incercari, ca sa ne asociem mai multi romani care gandeau la fel, din Franta si Germania, in America mai putin… Acolo romanii erau mai indepartati unii de altii.

Cine va era acolo alaturi?

Florin Boitean, Dinu Zamfirescu, Sandu Misirliu. Cu ei am facut toata treaba asta si cu romanii care erau acolo. Pentru ca ei erau foarte dispusi sa faca ceva impotriva regimului Ceausescu, pentru ca erau bine informati de familiile lor, care ramasesera in tara.

Cum circula informatia?

In primul rand erau agentiile straine, care aduceau informatii, apoi erau contactele acestea dintre romanii care erau acolo si rudele lor. Mai erau cate unii care treceau granita si veneau si ne spuneau tot. Aveam sedinte cu ei in care ne spuneau cum se traieste in tara.

Aveati posibilitatea sa-i ajutati pe romanii care tot fugeau de comunism? 

Mijloace financiare nu, dar aveam relatii. Daca aveau o anumita meserie, puteam sa-i recomandam.

Fiul dumneavoastra, la Paris, a crescut ca roman sau ca francez?

El este cetatean francez acum, dar vorbeste limba romana ca mine si ca dumneavoastra. Are si acum aceasta simpatie pentru Romania, dar el lucreaza acolo, era directorul unei banci, la un momnet dat. Nepotelele mele sunt gata gata sa se marite, prima are 26 de ani; au facut studii economice, doua dintre ele, iar cea mai mica a facut medicina.

Intoarcerea in Romania

Anul 1989 a fost un an de rascruce pentru Romania si pentru romani. In ce stare de spirit v-a prins Revolutia? Ce faceati in acele zile?

Eram foarte informat cu privire la ceea ce se intampla in Romania. Informatiile veneau in special de la postul “Europa libera’, cu care eu aveam foarte bune legaturi, unde am si vorbit de multe ori. Cand am auzit ce se intampla, mi-am zis ca trebuie sa ma reintorc in tara, ceea ce am si facut in ianurie 1990. Lupta mare era impotriva comunismului. Iar eu, si ca mine multi altii, plecasem tocmai din cauza acestei pozitii anticomuniste, nu pentru ca sa ne facem viata frumoasa sau ca sa avem bani. Plecasem din cauza riscurilor pe care le traiam in tara, a gesturilor dictatoriale care duceau la puscarie.

V-ati gandit in ce fel va va folosi experienta din exil in Romania?

M-am gandit ca relatiile, viata pe care mi-o stabilisem acolo pot fi utile. Noi reinventam un comportament politic in momentul acela. Totul era cedare si reinnoire, sa spun asa. Tin minte ca in momentul in care am venit in tara era preocuparea aceasta: cum sa facem, ce sa facem mai intai? Pe 25 ianuarie – eu m-am intors pe 4-5 ianuarie 1990 – am vorbit de la un balcon mare, intr-o piata, si am imaginat ce trebuie facut. Erau mii de oameni acolo, ma ascultau si ma ovationau, erau de acord cu ce spuneam. Sigur, nu s-a putut face intocmai, dar toata lumea dorea lucrul asta.

Ati mai vorbit unei asemenea multimi din ’45 pana in momentul ’90?

Eu vorbisem destul de mult in anii ’40. Eram destul de cunoscut, chiar daca eram foarte tanar. Conducerea Partidului Liberal, cu Dinu Bratianu in frunte, mi-a dat posibilittaea sa vorbesc, mai ales ca eu aveam titlul asta de presedinte al tineretului universitar liberal. Nu va mai spun ca Dinu Bratianu ma chema uneori sa vorbesc, nu numai sa asist, si la sedintele biroului politic. Relatiile lui, ale seniorului, fata de mine, tanarul, erau aproape parintesti…

In ’90 erati dumneavoastra seniorul; ei nu mai erau. Aveati nevoie de sfatul lor, atunci?

Tot timpul m-am consultat cu oamenii care aveau experienta.

Dar in ’90 Dinu Bratianu nu mai era…

Era in simpatia si in sufletul nostru.

Momentul reinventari, al reinfiintarii partidelor istorice, a fost unul foarte important pentru perioada post-comunista…

Eu am contribuit la infiintarea Partidului Liberal; a fost primul lucru pe care l-am facut.

Alaturi de cine?

Erau toti astia vechi ai mei…

Seniorii de azi. Mircea Ionescu Quintus…
Da, si el. Acum stam unul langa altul la sedintele partidului…

Si tinerii cum si-au facut loc?

Si-au facut loc. Nu mai tin minte cati erau, dar erau multi.

Tinerii din Romania de acum 22 de ani nu traisera o libertate politica…

Dar o doreau. Eu, cand am revenit in tara, pot sa spun ca am fost inteles foarte usor, foarte bine, de lumea aceasta care suferise dictatura, asuprirea extraordinara. Pana atunci totul fusese extrem de vizibil, dictatura nu se ascundea, era evidenta, nu te puteai feri de ea; iti era frica sa nu te auda cineva ce vorbesti, pentru ca daca te auzeau, te bagau la puscarie, nici nu discutau cu tine. Ei, toti, traisera teroarea si le era foame de libertate…

Dupa momentul detasamentului de pedeapsa, al inchisorilor, v-ati regasit, intr-o Romanie libera, si alaturi de Corneliu Coposu…

Da. Era o diferenta destul de importanta intre noi, dar eu l-am pretuit pe Coposu pentru atitudinea lui, am avut cu el relatii, si cu altii mai tineri decat el, din Partidul National Taranesc. Ne cunoscusem in inchisoare, ceea ce crea niste raporturi mai speciale, desi era o diferenta mare de varsta, 11 ani, cred; dar totusi colaborarea a fost posibila.

Fara o colaborare intre liberali si taranisti, atunci, la momentul 1990, nu se putea construi pluralismul politic.

Nu se putea, insa sa stiti ca, din pacate, dupa Coposu, unii dintre taranisti nu au inteles treaba asta. Taranistii se bucurau de simpatie in opinia publica. Daca vreti, erau mai la stanga decat noi, intr-un fel. Erau de centru-stanga. Diferentele intre ceea ce fusese si ceea ce trebuia sa fie erau mai mici, ei le puteau lua mai repede decat noi, care veneam dintr-odata cu atitudini foarte drastice, categorice, de centru dreapta.

In 1990 ati candidat la presedintia Romaniei si ati ocupat, in final, un onorabil loc doi. Ce ati gandit atunci, ce ati vrut sa faceti, ce ati crezut ca puteti schimba, intr-o Romanie extrem de volatila?

Aceasta candidatura aproape am fost influentat s-o fac, mai mult decat voiam eu, de catre cei din jur care ma vedeau iesind in fata multimii, vorbind, multimea ma aplauda. Atunci ei s-au gandit sa profitam de lucrul asta; mai mult ei m-au influentat sa fiu presedinte decat era dorinta mea, atunci. Desigur si eu am fost de acord. Poate ca eu eram mult prea deosebit, cu parerile mele fixate in exil, si poate eram prea transant ca sa fiu acceptat.

Aceeasi multime a facut o figura total diferita, intr-un moment social de deruta. A asediat un sediu de partid, a facut dezordine in Bucuresti… A avut o atitudine transant diferita… 

Au fost asa-zisii oamenii de stanga, Iliescu cu toti ai lui; au fost adversarii mei. Dar aveau succes, totusi, pentru ca in Romania era un soi de confuzie in mintea oamenilor, cu socialismul, cu stanga. Noi eram considerati niste reprezentanti ai bogatilor, “plosnite mosieresti’; in timpul regimului comunist au fost calomniati toti cei care au avut o avere oarecare, mare, mica. Probabil ca opinia publica mai ramasese cu umbre din aceste idei, eram “oameni cu parale’, oameni cu bani care, credeau ei, nu puteam intelege ce traisera ei. Se inselau, dar…

In 1992, l-ati propus sa candideze la functia de presedinte pe Regele Mihai. N-a fost sa fie acceptata aceasta propunere. Dar vreau sava intreb, cu limpezimea gandurilor de acum, cu decantarea tuturor elementelor pozitive si negative: credeti ca romani au inteles gestul pe care l-ati facut? Pentru ca urmatoarea intrebare ar fi daca romanii au inteles revenirea Regelui Mihai in tara?

Nu cred ca au inteles. Eu am facut-o insa pentru ca am considerat ca regele este cinstit, in sensul profund al cuvantului. In sensul ca, daca vorbesti cu el un lucru, stabilesti o ceva, ramane asa cum ati vorbit. Am crezut ca e bine ca un om care e corect, care moralmente nu este atacabil, sa fie presedintele tarii. Nu am fost inteles. Chestiunea nu a prins deloc.

De ce n-au inteles romanii?

Nu stiu. Probabil ca ei il vedeau pe rege numai rege. Poate ca i-a mirat. Probabil ca si-au dat seama ca este o rasturnare de valori, de institutii.

Bulgarii au avut un prim-ministru din familia regala. Ce ar fi fost pentru noi sa-l avem pe Regele Mihai presedinte? Putea asta sa rezolve chestiunile de politica externa? 

Ar fi fost poate bine din punctul de vedere al politicii externe. Era bine, in special fata de Occident.

Era un pas catre reinstaurarea monarhiei?

Nu neaparat asta. Nu. Eu nu pot sa spun ca am fost un pasionat al reinstaurarii monarhiei. Nici nu eram antimonarhist, dar nici nu credeam ca este indispensabil sa facem monarhie in Romania.

Dar avem in istorie un exemplu, cel al lui Napoleon al III-lea, care a fost si presedinte, si imparat al Frantei. Deci se poate.
Sigur ca da. Eu va spun ca era un om cinstit, corect, echilibrat. Nu era el un mare om politic, nici acum nu este, de altfel. Dar era un om bun, potrivit ca sa se poata face in Romania un soi de curatare, un chiuretaj al mintii oamenilor, care erau ingreunati de comunismul care a fost.

“Golania nu poti sa o opresti cu o masura, cu o dipozitie legala. “

Ce credeti ca s-a schimbat in Romania in ultimii 20 de ani?

Primul lucru bun, daca vreti, e ca s-a declarat o tara democratica, cu o constitutie care pacat ca nu este respectata bine astazi, in spiritul ei, dar e o constitutie care garanteaza stabilirea unor institutii politice fundamentele, pe care sa se bazeze democratia. Separatiunea puterilor in stat, in primul rand, existenta unui parlament care sa reflecte opinia publica in mod cinstit, un guvern care sa fie expresia acestui parlament, o justitie independenta, toate astea erau cuprinse in spiritul si litera Constitutiei care s-a facut. Acesta era viitorul pentru Romania de astazi. Ca de cativa ani lucrurile acestea au inceput sa fie foarte confuze si spirtul adevarat al constitutiei incalcat in mod constant, intr-adevar este o nenorocire. Mie personal imi pare rau cand vad, dar traim acest lucru.

Sunt aproximativ 12 milioane de romani in afara granitelor Romaniei, unii si-au facut familii acolo, unii reprezinta dispora romaneasca, unii urmeaza un interes economic si lucreaza acolo. In strainatate, insa, romanii nu sunt intotdeauna foarte bine vazuti, ceea ce ne creeaza si noua, celor din tara, complexe. Ce credeti ca am putea face unii pentru altii?

E o chestie de educatie, in mare masura, pe care nu o putem face noi, ca stat. Ceea ce se intampla in Spania, Italia, chiar la Londra, cu unii romani, e o chestiune de educatie. Golania nu poti sa o opresti cu o masura, cu o dipozitie legala.

Dar e si o chestiune de mentalitate a acelora in mijlocul carora ne ducem. Nu toti romanii sunt golani.

Fara discutie ca nu. Sunt anumite cazuri scoase in evidenta. Sunt oameni, nu grupuri intregi de romani. Dar printre romani sunt si din astia. Mai in toate popoarele exista elemente din astea…

De ce suntem noi aratati cu degetul mai mult decat altii?

Este vina conducerii politice, in primul rand. Conducerea politica romaneasca ne reprezinta in mod negativ, din pacate.

Sarbatorile crestine, in tara si la Paris

Am citit undeva ca mergeti foarte des la Manastirea Dealu, sa va rugati…

Nu trece o saptamana fara sa trec pe acolo, am fost si acum doua zile. Este o traditie familiala. In mostenirea pe care mi-au luat-o comunistii, la Razvad, langa Targoviste, pe dealurile care veneau catre manastire erau paduri in proprietatea tatalui meu; le-am mostenit impreuna cu fratii mei. Ori si tatal meu, care era prefect de Dambovita, a ajutat M anastirea Dealu. Si eu ma duc cu regularitate acolo, imi spun rugaciunea si pun lumanari pentru sotia mea, pentru mama, pentru tatal meu. La slujbele de acolo se face pomenirea lor cu regularitate. Nu este o datorie, sau daca este, e una morala…

Aceasta aplecare religioasa ne poate duce si cu gandul la vremea in care celebrati Sfanta Inviere. Suntem in pragul acestei mari sarbatori, as vrea sa rememorati niste momente de atunci. 

In familia mea, mama era o mare crestina, cu toata familia ei. Acesta mare serbare de Inviere, ca de altfel toate sarbatorile traditionale, se facea cu toata familia. La ea veneau bunicul meu, generalul Albert Cioranu, cu bunica mea, Zoe, cu toate rudele. Era o masa cu 30-40 de persoane. Pastele, ca si Craciunul, era o sarbatoare cu toata familia. Amintirile din copilarie, in legatura cu comemorarea acestor sarbatori crestine mari, sunt foarte frumoase.

Nu lipseau bucatele de pe masa. Stiu ca sunteti un gurmand-gurmet.

Sunt un lacom, pot sa spun asa.

Cum erau mesele, in familia dumneavoastra?

Erau foarte bine pregatite. Desigur, erau angajate bucatarese, care stiau sa gateasca bine romaneste, dar si mama stia toate acestea. La tara, la Razvad, cand traia taica-meu, la conac, veneau toti verii nostri, eram o ceata de copii. In vacanta de vara eram cu totii acolo. In conac era o sufragerie mare, ne serveau pe toti, veneau pe stanga, cum erau regulile. Tin minte ca aveam cate o guvernanta straina care statea in capul mesei si daca ne vedea ca facem vreo mitocanie, ne certa pe loc. Nici nu stiti cat mi-a folosit, in exil, comportamentul acesta civilizat! Am fost invitat in exil la mese oficale, la Londra, la Paris, si faptul ca ma comportam normal, asa cum stiam din copilarie, a fost un lcuru care m-a ajutat foarte mult in consideratia pe care mi-o dadeau cei straini. Toata educatia aceasta pe care mi-a dat-o mama mea mi-a servit foarte mult.

La Paris nu ati mai avut aceste mese mari cu familia…

La Paris faceam intotdeauna sarbatorile cu prietenii; eram cu nevasta-mea, nu cu zeci de oameni, dar eram 7-8 persoane intotdeuna. Desigur, gateam bucatarie romaneasca.

“Imi place sa mananc romaneste’

Care sunt bucatele de care nu v-ati despartit niciodata?

Primul lucru de care nu ma despart e cozonacul. Intotdeauna mi-a placut sa manan cozonac, dupa reteta noastra, de la Razvad. Nu mi-au lipsit fripturile de porc si de vaca; muschiul de vaca; chiftelutele imi plac grozav, cu cartofi prajiti. Puiul fript, eventual o ciorba de pui era foarte buna. Imi place mult ciorba de fasole.

Va faceti de mancare singur?
Nu ma pricep deloc.

Nora dumneavoastra este romanca sau frantuzoaica?

Este frantuzoaica.

Deci nu stie sa faca chiftelute.

Stie tot ce trebuie. Aici, in Romania, am o fina, pe care am casatorit-o atunci cand traia nevasta-mea. Si ea mai are grija de mine, ma invita seara sa mananc ceva cald, acolo, la tara. Imi place sa mananc romaneste.

“Poate Europa sa aiba incredere in Romania?’

Romania este o tara europeana, de cinci ani este membra UE. Daca Europa, cu toate actele sale adresate Romaniei, ne vrea binele, cum ar trebui sa gandim noi despre Europa? vedeti, nu toate statele, in decursul istoriei, ne-au vrut mereu binele, si nu toate statele ne-au ajutat cand am avut nevoie.

Eu am fost un european inca de acum 20 de ani. Imi spuneam ca suntem in Europa si trebuie sa fim europeni. Insa cred ca si acum, cand se discuta cu FMI, iti dau un exemplu, este prea multa frica, acceptam prea usor tot ce ne spun ei. Acestea trebuie discutate. Nu sa facem pe nebunii, dar sa le discutam impreuna cu ei. Pentru ca daca negociem inteligent, civilizat si competent, sa stiti ca nici unul dintre ei nu poate sa spuna “Nu’, asa, dintr-odata. Discutia competenta si civilizata este o necesitate.

Dupa 20 de ani in care i-am obisnuit sa facem cam ce zic, credeti ca ne mai putem intoarce?

Totul este sa stim sa facem lucrurile astea. Am observat foarte mult in calatoriile mele, in exil, in Franta, Anglia, America, toate nuantele astea de atitudine. Totul este sa stii sa vorbesti si sa te adresezi oamenilor. Si poti fi inteles mult mai bine daca intelegi lucrul acesta si nu te repezi sa faci pe teribilul, pe grozavul. Se poate ajunge la orice fel de negociere.

Poate Europa sa aiba incredere in Romania fara oscilatii vizibile? 
Increderea in Romania este o chestiune normala, mai ales ca pozitia geografica a Romaniei este extrem de importanta pentru Europa.

Dar stiti ca, uneori, se desfasoara fenomene cu doua viteze: o Europa care uneori da unori tari, si numai anumitor tari nu da. Este cazul Schengen, de pilda.

Cazul Schengen este foarte semnificativ pentru ceea ce suntem noi si ceea ce facem noi si, mai ales, pentru ceea ce nu stim sa facem noi. Nu stim sa ne negociem decent sansa.

De aceea, va intreb, poate avea Europa incredere infinita in Romania?

Eu vreau sa ma intorc mai in trecut. Titulescu, ministrul de Externe al Romaniei, a fost votat presedintele Societatii Natiunilor. Participa la multe discutii internationale. Dar era Titulescu. Ce sa facem, astazi…? Din pacate, va spun, reprezentarea tarii este negativa. Sau, in tot cazul, e slaba.

Se spune ca un om ca Titulescu se naste o data la 100 de ani. Se cam apropie suta…

Nu stiu daca la o suta de ani, dar au mai fost si altii. Romanii au avut personalitati importante si frumoase, pe care, chiar daca au avut alte pareri, Occidentul, in discutiile cu ei le-a ascultat. Este suficient sa va dau exemplul lui Ionel Bratianu, care a avut un punct de vedere, in 1914-16-18, si uite ca a realizat ce a realizat.

“Pozitia Romaniei nu e greu de aparat din punct de vedere european’

Care sunt marile atuuri ale Romaniei, care ar putea sa-i asigure un parcurs pe care nici noi nu-l putem banui in momentul a cesta. Un parcurs care sa nu fie pe ani putini, ci pe o durata foarte mare de timp….?

Romania este o tara europeana. Este europeana, nu-i nevoie sa demonstram lucrul acesta. Noi trebuie numai sa demonstram ca nu suntem niste primitivi si ignoranti. Pozitia Romaniei nu e greu de aparat, din punct de vedere european. Dar trebuie sa stim sa o facem, atata tot. Si sa fim mai civilizati, ca aspect, ca prezentare, sa avem altfel de oameni politici care sa ne reprezinte. Nu vreau sa numesc persoanele din Romania de astazi, dar e bine sa fim constienti ca trebuie sa iesim in fata cu altfel de… personalitati. Cand stau sa ma gandesc la toti cei care au fost in trecutul Romaniei, incepand de la Razboiul din 1877, pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial…! In acea vreme Romania a avut un punct de vedere si acest punct de vedere a fost respectat. Dar a avut cine sa-l apre, cine sa-l exprime, sa-l probeze, sa-l argumenteze. Dar noi, la ora actuala, suntem foarte departe de ce am fost – nu vreau sa fac aprecieri exacte, cu adjective potrivite, pentru ca ar fi cam severe cu ceea ce vad acum. Am fost lideri in Balcani, zeci de ani. Acum nici macar atat nu suntem…

Ati implinit recent venerabila varsta de 90 de ani, pentru care noi va felicitam. In solilocviile dumneavoastra de bilant al vietii traite pana acum, cum va caracterizati?

Am momente in care sunt sever cu mine si momente in care ma congratulez. Am avut si intamplari grele, poate am avut atitudini cu care acum nu sunt de acord, poate, din teama, din comoditate… Am regretat uneori ca nu sunt smecher, ca nu am aceasta posibilitate de ocoli situatii dificile. Sigur ca am facut si greseli, pe care le regret, dar in general nu sunt nemultumit de ce am facut in viata. Ca nu am reusit intotdeauna, asta este altceva. Dar intentiile mele nu au fost rele si modalitatile de a ajunge la ceea ce voiam au fost cinstite, poate ca prea cinstite pentru a realiza ce voiam.

Se implinesc anul acesta 200 de ani de la prima cedare a Basarabiei, la 1812, moment in care incercam sa regandim un pic relatiile noastre din perspectiva istorica cu actuala Republica Moldova. Cu ce ganduri primiti aceasta comemorare? 

Cand ma duc la Manastirea Dealu, pe ziduri scrie mare “Basarabia e Romania’. Eu sunt foarte de acord cu aceasta scriitura. Nu stiu cine a facut-o, se pare ca sunt niste tineri care simt asa. Regret foarte mult ca Basarabia e unde e acum. Fac aceasta declaratie clara. Din pacate, legislatia internationala nu permite o schimbare. Macar stiu ca acei oameni de acolo au suflet romanesc. Iata ca intalnirea de la Iasi dintre reprezentantii Romaniei si ai Republicii Moldova dovedesc aceasta apropiere. Gasesc, in schimb, ca la ora aceasta actuala putere greseste in legatura cu politica fata de unguri. Ungurii din Ardeal trebuie sa inteleaga ca sunt cetateni ai Romaniei, nu sunt cetateni ai Ungariei. Prin urmare, nu trebuie sa revendice drepturi care sunt contrare existentei statului roman. Ori guvernul actual cred ca comite o greseala din motive de tactica ieftina politica de majoritati din acestea minore cu UDMR, sa accepte o serie intreaga de manifestari ale ungurilor din Transilvania. Ori Transilvania e romaneasca, in eternitate. Treaba aceasta trebuie sa le intre bine in cap si ungurilor, si d-lui Basescu si d-lui prim-ministru de astazi. Nu sunt nationalist, dar Romania trebuie sa fie aparata de absolut toate tendintele acestea care urmaresc o dezintegrare a ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s